Din exterior poate pare ușor, dar trebuie să știi că nu a fost deloc așa.
Am plecat fără garanții.
Fără un plan sigur.
Fără să știu unde voi ajunge.
Știam doar că vreau mai mult decât mi se oferea în România. După patru ani de sacrificii care m-au format, pot spune că a meritat fiecare pas. Astăzi, privesc lucrurile diferit. Nu pentru că totul e ușor, ci pentru că știu că mă pot descurca indiferent de situație. Efectiv mă simt pregătită de orice. Experiența asta m-a schimbat într-un mod greu de surprins în cuvinte, dar ușor de recunoscut în deciziile pe care le iau.
Am scris ghidul pe care mi l-aș fi dorit și eu să îl am
După ce mi-a venit această idee și am realizat că pot să ofer niște sfaturi extrem de utile, am început să mă gândesc cum ar trebui exact să o fac, de unde să încep și care să fie abordarea. Așa m-am decis să o fac exact ca și cum aș vorbi cu cea mai bună prietenă și aș vrea să o învăț cum să se descurce mai bine decât mine. Fără promisiuni nerealiste, fără teorie inutilă, fără filtre.
Este o combinație de experiență, lecții învățate și sfaturi care te pot ajuta să eviți greșeli și să ajungi mai repede la rezultatele pe care le dorești.
Dacă am reușit eu, cu siguranță poți și tu
Nu am făcut nimic special, nu este nimic complicat, ai nevoie doar de dorință și rezistență la efort. Am cunoscut alte zeci de români plecați la fel ca mine și toți avem aceeași "rețetă a succesului".
Dacă am reușit eu, cu siguranță poți și tu
Nu am făcut nimic special, nu este nimic complicat, ai nevoie doar de dorință și rezistență la efort. Am cunoscut alte zeci de români plecați la fel ca mine și toți avem aceeași "rețetă a succesului".
DAAA!!! Chiar poți să faci mulți bani
Dar asta nu va fi cea mai mare schimbare
100%
Te vei maturiza și vei avea mult mai mult curaj și încredere
100%
Vei învăța lucruri despre tine pe care nu le știai
100%
Vei ieși din zona de confort
100%
Vei avea mai mulți bani
Ce au spus cititorii mei
Ziua de naștere la 24 de ani m-a prins pe un rooftop Hilton în Miami Beach
Să pleci singur într-o țară străină, la o vârstă atât de fragedă, este un adevărat life hack
Nu am fost chiar singură, am fost cu iubitul meu, dar tot a fost al naibii de greu. Te obligă să crești mai repede decât ai fi făcut-o oriunde altundeva.
Când ajungi într-o țară nouă, fără familie, fără prieteni și fără confortul de acasă, ești obligat să te descurci singur. Nu e nimeni care să te ajute, nu ai altă variantă. La final, nu te întorci același om. Trebuie să vorbești pentru tine, să iei decizii, să te adaptezi.
Eu am mers inițial 2 sezoane cu Work & Travel și apoi am locuit fulltime pentru aproape 4 ani. Am învățat ce înseamnă responsabilitatea reală și valoarea fiecărui ban câștigat prin efort propriu, mai ales pentru că atunci când faci mulți bani, la fel de ușor se și cheltuiesc. Eu am învățat asta pe propria piele, dar tu poți să o faci mult mai bine decât mine.
În prezent m-am întors în România și mă pregătesc cu pași repezi de următorul meu nivel.